Rusescu e resemnat: „Asta e, încercăm anul viitor! E cel mai slab parcurs european de când sunt eu la Steaua”

Înfrângerea contra lui Dinamo Kiev (0-2) pare să îi fi afectat profund pe cei de la Steaua, iar după meci foarte puțini fotbaliști au acceptat să dea declarații.

În timp ce Chipciu și Tănase s-au păstrat pentru momentele în care vor obține o victorie, responsabilitatea comunicării cu fanii prin intermediul media i-a revenit lui Rusescu. Atacantul împrumutat de la Sevilla a spus că nu este nemulțumit de joc, ci doar de faptul că nu au reușit să înscrie. „Am avut ocazii, am dominat, am prestat un joc foarte, foarte bun, dar fotbalul e imprevizibil. Ofsaid n-a fost la Iarmolenko, dar am avut un 11 metri. Era de ajuns doar un gol la Aalborg, cu un egal eram calificați. Ce n-a mers? N-am marcat, era important să marcăm. Nu am făcut-o, din păcate„, a spus Raul Rusescu.

În finalul scurtei sale intervenții, Rusescu a menționat că trăiește cel mai slab parcurs european de când a ajuns în Ghencea. „A fost foarte puțină lume, dar galeria propriu-zisă a fost la înălțime, din păcate nu am avut un stadion plin. Asta este, o să încercăm anul viitor. Este cel mai slab parcurs european de când sunt eu la Steaua, pentru că nu ne-am calificat„, a încheiat atacantul.

Publicat: 12 12. 2014, 00:36
Actualizat: 12 12. 2014, 00:37