La prima problemă de ordin meteorologic au apărut și neînțelegerile între clubul Steaua și oficialii Primăriei. Șefii roș-albaștrilor au cerut ca stadionul să fie complet închis, dar s-au lovit de un refuz categoric din partea oficialităților orașului.
La ședința tehnică înainte de meci, cele trei părți, Steaua, UEFA și AEK Larnaca, au cerut ca acoperișul să fie tras la ora partidei. Primăria s-a opus cu un motiv incredibil pentru un stadion care este nou. „Au spus că au nu știu ce probleme de soft, că e stricat și nu se poate trage acum. Nu e normal noi să plătim chirie și să nu beneficiem de toate facilitățile”, a spus pentru ProSport un oficial al roș-albaștrilor.
Oficialii Primăriei s-au apărat și au spus că nu era necesar ca stadionul să fie acoperit: „Producătorul ne-a spus că dacă tragem acoperișul la temperaturi sub 7 grade Celsius pierdem garanția. Nici nu este nevoie de așa ceva și, din ce știu eu, ciprioții au vrut să se joace fără acoperiș. Dacă o parte se opune, nu mai este nimic de făcut”.
Singurul meci la care s-a tras acoperișul pe National Arena a fost Steaua – Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER