UEFA a împărțit în 14 grupe cele 94 de echipe care vor intra în preliminariile Europa League. Între ele, și FCSB, Universitatea Craiova și FC Botoșani. Tragerea la sorți pentru turul 1 din Europa League are loc luni, 10 august, de la 13:00.
FCSB, Craiova și Botoșani vor avea statut diferit la tragerea la sorți din turul 1 preliminar al Europa League. Dacă echipa lui Gigi Becali este cap de serie în toate cele trei tururi preliminare, Craiova are acest statut doar în primul tur, în timp ce moldovenii nu vor fi cap de serie.
FCSB va întâlni FC Shirak (Armenia), FC Sirens (Malta) sau învingătoarea dintre UE Engordany (Andorra) și FK Zeta (Muntenegru).
Universitatea Craiova va da peste FC Noah (Armenia), Sumgayit FC (Azerbaidjan), FC Petrocub Hîncești (Moldova) sau Lokomotiv Tbilisi (Georgia).
FC Botoșani are în față adversari foarte grei și poate evolua fie împotriva lui Lech Poznan (Polonia), fie cu Partizan Belgrad (Serbia) sau cu Ordabasy (Kazahstan).
Meciurile din preliminariile Europa League se vor juca într-o singura manșă, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Partidele vor avea loc pe terenul echipei care va fi trasă la sorți ca echipă gazdă.
Pana la grupele Europa League, FCSB, Craiova si Botosani trebuie sa treaca 3 tururi preliminare + playoff-ul.
CFR a dat peste cel mai modest adversar, scăpând de nume teoretic mai dificile: Buducnost și Ararat-Armenia. Singurul dezavantaj este că meciul cu maltezii de la Floriana se va disputa în deplasare.
Meciurile din primul tur preliminar al Ligii Campionilor:
Dan Petrescu speră să repete parcursul senzațional de anul trecut din Europa, dar spune că va fi extrem de dificil. CFR Cluj a pierdut mai mulți oameni de bază, iar clubul are datorii uriașe are clubul față de jucătorii care au câștigat titlul.
Cu toate acestea, campioana României are o imagine foarte bună în Europa. Echipa lui Dan Petrescu este văzută ca principala favorită:
„Cum era de așteptat, campioana Maltei a avut parte de o tragere extrem de dificilă la revenirea după 27 de ani în Liga Campionilor. CFR Cluj, campioana României, are o experiență net superioară la acest nivel.
Sezonul trecut, giganții din România au concurat în Europa League și au bătut recordul național de puncte. Au eliminat din grupe echipe cu nume, precum Lazio și Rennes”, au scris cei de la Sportsdesk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER