„S-au dat toate biletele!** Vrem să aducem prima victorie românească pe National Arena”

După victoria de la Tel-Aviv în fața celor de la Hapoel, rapidiștii vor juca împotriva celei mai puternice echipe din grupă, PSV Eindhoven.

Dinu Gheorghe se așteaptă la un meci extrem de dificil, dar speră ca Rapidul să fie prima echipă din România ce va reuși să câștige un meci pe National Arena.

„Ne așteaptă un joc extrem de greu. Orice punct sau puncte sunt binevenite. Chiar dacă ei pornesc cu prima șansă, pe parcusrul jocului sper ca acest lucru să se echilibreze. Sperăm să aducem prima victorie românească pe National Arena.

S-au vândut toate biletele, vor fi 24 sau 25 de mii de oameni care vor face o atmosferă așa cum numai rapidiștii știu să o facă.” a spus Dinu Gheorghe la Sport.ro

Președintele Rapidului a vorbit și despre starea terenului din Giulești, pe care echipa îl va folosi doar până în iarnă pentru jocurile din Liga I, după care se vor reorienta.

„O să jucăm până în iarnă pe Giulești, iar apoi vom vedea ce vom face. Într-un an jumătate maxim cred că pe Giulești vor putea juca doar copiii și juniorii. Nu cred că se va putea vreodată să se joace un meci de Europa League pe acest stadion.” a mai precizat președintele giuleștenilor.

Publicat: 29 09. 2011, 12:05
Actualizat: 29 09. 2011, 12:07