S-au făcut de râs, în direct, când au dat răspunsul: „E din România”. Ce gafă au comis Jamie Carragher și Micah Richards în fața lui Thierry Henry și Kate Abdo
Jamie Carragher și Micah Richards au comis o gafă, făcându-se de râs în direct, de față cu Thierry Henry și Kate Abdo.
Foștii fotbaliști englezi Jamie Carragher și Micah Richards s-au făcut de râs în timpul unui test de cultură fotbalistică, legat de țările din care provin unele echipe din Europa League.
Ce gafă au comis, în direct, Jamie Carragher și Micah Richards, când au dat răspunsul
Postul englez de televiziune CBS Sports are o emisiune dedicată meciurilor din Europa League, care este moderată de Kate Abdo. Ea îi are invitați permanenți pe foștii fotbaliști englezi Jamie Carragher și Micah Richards, dar și pe fostul star al naționalei Franței, Thierry Henry.
Recent, lui Carragher și Richards le-a fost testată cultura fotbalistică, cerându-li-se să spună țările de proveniență a unora dintre echipele care participă în actuala ediție a Europa League.
Începutul a fost bun pentru amândoi, ei știind că Elfsborg este din Suedia, dar ulterior au reușit să se facă de râs. Despre echipa letonă RFS, pe care FCSB a învins-o categoric cu 4-1 în debutul competiției, Carragher a crezut că este din Estonia, iar Richards din Belarus.
Probleme au fost și ceea ce îi privește pe azerii de la Qarabag, variantele de răspuns fiind Georgia și Azerbaidjan.
Carragher și Richards erau ferm convinși că Ludogorets este din România
Lucrurile au stat rău și când cei doi foști fotbaliști au fost rugați să spună din ce țară este Ludogorets. Ambii au fost ferm convinși că gruparea bulgară evoluează în campionatul României.
Henry le-a spus, însă, că formația provine din orașul Razgrad, Ludogorets fiinr prima echipă din istoria Bulgariei care a câștigat un punct în Liga Campionilor, după ce a învins Basel cu 1-0 în Grupa B, sezonul 2014/2015.
A fost ediția în care formația de la sud de Dunăre a eliminat Steaua în returul de pomină din Bulgaria, când Cosmin Moți a intrat în poartă la gazde, după ce portarul fusese eliminat. La loviturile de departajare, fostul fundaș dinamovist a prat șuturile lui Pîrvulescu și Râpă.
Carragher și Richards s-au descurcat bine în ceea ce o privește pe Union Saint-Gilloise
Carragher a ghicit că Ferencvaros este din Ungaria și Bodo/Glimt din Norvegia, însă Richards a crezut că echipele sunt din Turcia, respectiv Finlanda. Cei doi foști fotbaliști au terminat bine testul, știind că Union Saint-Gilloise este echipă belgiană.
Europa League are, din acest sezon, un nou sistem de desfășurare. Fiecare dintre cele 36 de echipe prezente la startul competiției dispută opt meciuri, patru pe teren propriu și tot atâtea în deplasare.
La finalul ultimei etape, primele opt echipe din clasamentul general merg mai departe. Formațiile dintre locurile 9 și 16 joacă, în dublă manșă, barajul pentru ultimele poziții din optimile de finală.
După victoria catergorică cu RFS, 4-1, campioana României va mai întâlni PAOK Salonic (3 octombrie, în deplasare), Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).