Sabău:** „La Zagreb vor evolua cei care au jucat mai puțin!”
Antrenorul echipei FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat,
marți, că la partida pe care formația sa o va disputa în Liga
Europa, cu Dinamo Zagreb, va folosi mai mulți jucători care nu prea
au evoluat în acest sezon pentru gruparea bănățeană.
„Este un joc fără miză pentru noi, nu mai avem șanse la
calificare și cred că tebuie să ne gândim și la ceilalți jucători,
care au evoluat mai puțin. După acest meci voi avea 3-4 zile de
analiză în care va trebui să hotărăsc cu ce jucători vom continua,
pe cine vom împrumuta și pe cine vom vinde. Mi-aș dori foarte mult
să nu pierdem acest joc, însă știm că ne va fi foarte greu. La fel
ne va fi și în ceea ce privește alcătuirea echipei. Motivația
croaților va fi mult mai mare, pentru că mai au șanse la
calificare, chiar dacă depind de rezultatul din celălalt meci. Cred
că va fi un avantaj pentru noi faptul că se va juca fără
spectatori”, a spus Sabău.
Partida Dinamo Zagreb – FC Timișoara se va disputa joi, de la
ora 20.00, în grupa A din Liga Europa.