Timișoara s-a deplasat la Zagreb pentru a salva imaginea lăsată în ultimele patru partide din Europa League. Poli a început bine, obținând o remiză pe ‘Amsterdam Arena’, dar au continuat extrem de slab, cu înfrângeri pe linie.
Ioan Ovidiu Sabău recunoaște că partida contra croaților nu are o miză importantă pentru formația sa, dar speră ca fotbaliștii săi să dea dovadă de profesionalism și să demonstreze că respectă blazonul echipei de pe Bega.
„Este un joc fără miză pentru noi, este mai mult un joc de orgoliu, cu o echipă care este în cărți pentru calificarea în primăvara europreană. Dinamo Zagreb va fi o echipă foarte motivată, iar noi nu am venit să facem doar act de prezență. Noi reprezentăm FC Timișoara și trebuie să jucăm așa cum trebuie să joace o echipă, chiar dacă nu mai avem șanse. Sper că jucătorii au înțeles că nu am venit să ne facem de râs. Dacă ne prezentăm fără motivație, riscăm să luăm multe goluri„, a spus Sabău, la conferința de presă.
Întrebat dacă va folosi jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon, Sabău a spus: „Va trebui să existe un echilibru, nu pot să folosesc o formulă experimentală pentru acest meci. Deoarece sunt jucători suspendați și unii care nu au fost trecuți pe lista UEFA, voi oferi o șansă unor jucători în care eu cred„.
La rândul său, căpitanul formației FC Timișoara, Dan Alexa, a declarat că meciul de joi este unul de orgoliu pentru formația timișoreană. „Întâlnim o echipă motivată, care ne-a pus probleme la Timișoara și care are încă șanse mari de a se califica. Dar, și noi avem orgoliu, jucăm pentru puncte, pentru orgoliul nostru și pentru a lăsa o ultimă bună impresie„, a spus Alexa.
Întrebat dacă crede că FC Timișoara ar fi putut obține mai mult în această competiție, Alexa a răspuns: „Probabil că FC Timișoara ar fi putut mai mult. După eliminarea echipei Șahtior Donețk aveam mari speranțe, dar am plătit tribut lipsei de experiență, s-au făcut greșeli individuale, pe care la un asemenea nivel nu ai voie să le faci. În Europa League am fi putut mai mult. Au fost și multe meciuri, am jucat în patru luni cât joci de obicei într-un an și s-a simțit și oboseala din campionat„, a mai spus Alexa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER