Șahtiorul a fost răpus în Anglia, PAO a revenit fantastic contra Romei! **Vezi toate rezultatele din Europa League!
Seară fantastică în Europa League. 21 de goluri s-au înscris în
primele opt partide din 16-imile Europa League.
Juventus și Ajax s-au întâlnit în ceea ce a reprezentat, fără
îndoială, șocul acestei faze în a doua competiție ca valoare de pe
‘Bătrânul Continent’. 16 trofee europene au în palmares cele două
formații, dintre care 6 Cupe/ Ligi ale Campionilor, așa că
spectacolul era asigurat. Deși fosta adversară a Timișoarei din
Europa League (cu Ogăraru pe banca de rezerve) a deschis scorul
repede prin Sulejmani, „Bătrâna Doamnă” a revenit în joc grație
geniului lui Del Piero. „L’Imperatore Bianco Nero” a driblat tot,
înainte să pună un călcăi perfect pentru centrarea lui De Ceglie.
Amauri a înscris, după o secetă de mai bine de un an în cupele
europene. Aceiași doi jucători au creat și golul doi, după aceleași
coordonate – Alex Del Piero servant – Amauri marcator. Returul de
la Torino pare a fi doar o formalitate pentru trupa lui Zaccheroni,
fiind greu de crezut că ‘lăncierii’ pot marca de două ori, fără să
primească gol.
Rezultate surprinzătoare s-au înregistrat la Brugge, respectiv
la Enschede, acolo unde gazdele s-au impus la limită, scor 1-0, în
confruntările cu mult mai titratele Valencia și Werder Bremen.
Standard-ul, la primul meci în Europa după demiterea lui Boloni,
a revenit senzațional în duelul cu Salzburg. Austriecii au plecat
ca din pușcă și conduceau la pauză cu 2-0, după dubla lui Janko.
Belgienii au avut, însă, o a doua jumătate de vis, reușind să
întoarcă rezultatul.
Un alt meci fantastic s-a disputat în Spania, campionii din
Bundesliga, Wolfsburg, fiind aproape să scufunde „submarinul”.
Demiterea lui Armin Veh s-a dovedit utlilă, dacă nu pentru
rezultatele „Lupilor”, cel puțin pentru Grafite. Mai mult ezervă în
ultimele luni de mandat ale lui Veh, căitanul pare să fi revenit la
forma care a făcut-o pe Wolfsburg campioană: în această seară
Grafite a reușit o dublă, dar Senna și Ruben i-au ținut pe
Villareal în viață. Returul se anuță și în această confruntare unul
de foc, dar Wolfsburg pare să pornească favorită.
Iată
rezultatele înregistrate în partditele disputate de la 20:00 în
Europa League
Ajax Amsterdam – Juventus 1-2 (Sulejmani, min 17 /
Amauri, min. 31, 58)
Club Brugge – Valencia 1-0 (R.D. Kouemah, min
56)
FC Twente Enschede – Werder Bremen 1-0 ( T.
Janssen, min 39)
Lille – Fenerbahce 2-1 (F. Balmont, min 3; Frau,
min 52 / Vederson, min 6)
Standard Liege – RB Salzburg 3-2(A. Witsel, min
66, 82; Camargo 80 / M. Janko, min 4, 45)
Villarreal – Wolfsburg 2-2 (Senna, min 43; Ruben, min 86 /
Grafite, min 66, 84)
Everton – Sporting 2-1(meci disputat marți)
Rubin Kazan – Hapoel 3-0 (meci disputat azi, de
la ora 16:00)
De la ora 22:05, s-au disputat restul de 7 partide. 5 dintre
fostele adversare ale trupelor românești au intrat în luptă și
niciuna, cu excepția lui Pao, nu a reușit să se impună. Greci au
fost conduși în două rânduri de Roma, dar au avut câteva minute de
vis în final, când au întors rezultatul și s-au impus cu 3-2.
Șahtiorul lui Mircea Lucescu nu a mai repetat parcursul
senzațional din grupe și a trebuit să se recunoască învinsă de
Fulham. Totuși, minerii și-au îndeplinit obiectivul și au înscris,
așa că în retur șansele par a fi egale.
Iată
rezultatele partidelor disputate de la 22:05 în Europa
League
Athletic Bilbao – Anderlecht 1-1 ( Dominguez ,
min 58 / Biglia, min 34)
Atletico Madrid – Galatasaray 1-1 (Reyes, min 23 /
Keita, min 77)
FC Copenhagen – Marseille 1-3 (J. Grønkjær, min 79
/ M. Niang, min 72, Kabore, min 85, 90)
Fulham – Șahtior Donețk 2-1 (Gera, min 3, B.
Zamora, min 63 / L. Adriano , min 33)
Hamburger SV – PSV Eindhoven 1-0 (Jansen, min
26)
Hertha BSC – Benfica 1-1 (J. Garcia , min 33 –
autogol / Maria, min 4)
Panathinaikos – AS Roma 3-2 (Salpingidis, min 67;
Christodoulopoulos, min 84, Cisse, min 89/ Vucinic, min 29;
Pizzaro, min 81)