Sancțiunile dictate după haosul de la Lyon – Beșiktaș
Doisprezece suporteri ai echipelor Olympique Lyon și Beșiktaș au fost arestați, vineri, de către poliția franceză, după incidentele de la meciul din sferturile Europa League, care s-a soldat cu șapte răniți, scrie L’Equipe.
Violențele, care au început în afara stadionului francezilor și au continuat în arenă, au făcut ca startul meciului Olympique Lyon – Beșiktaș (2-1) să fie întârziat cu aproape o oră. Fanii celor două echipe s-au luat la bătaie în tribune, într-un anumit sector, fapt care i-a determinat pe ceilalți suporteri prezenți pe stadion să intre pe teren pentru a fi în siguranță, fanii turci aruncând în cei francezi cu torțe.
Un oficial al securității din Franța a confirmat, pentru L’Equipe, măsurile care au fost luate după incidente. „Doisprezece fani, turci și francezi, au fost arestați după incidentele ce au avut loc la meciul Lyon – Beșiktaș, în care au fost rănite ușor șapte persoane. Printre răniți se află trei ofițeri de poliție și doi jandarmi. Doi spectatori au fost transportați la spital din cauza rănilor provocate de torțele aruncate”.
Potrivit poliției franceze, 50 de fani turci au fost evacuați de la nivelele superioare ale arenei din Lyon, înainte de startul meciului.