Echiplele românești mai păstrează de doi bani speranțe înainte de penultima etapă din Europa League. Toate cele 4 ‘muschetare’ au nevoie de victorii în ultimele două etape, dar nici acest lucru nu le garantează prinderea locului doi(depind și de rezultatele adversarilor).
„Șanse teoretice mai au și Steaua, și Timișoara, și Dinamo, și CFR Cluj, dar hai să fim serioși! Mi-e imposibil să cred că vom reuși acum, la spartul târgului, să dregem ce-am stricat în meciurile precedente.”, a explicat Gabi Balint în Libertatea.
Jocul rezultatelor nu influentează într-o măsură atât de mare soarta calificării în cazul Stelei. Roș-albaștrii au nevoie ca Fenerbahce să nu piardă în disputa cu Twente, de la Enschede, pentru ca prezența în primăvara europeană să depindă exclusiv de ei. Din acest motiv, fostul mare jucător o creditează pe Steaua cu cele mai mari șanse de a merge mai departe.
„Ne-a mai rămas să jucăm doar pentru orgoliu. Bine, echipa din Ghencea mai are ceva șanse, chiar dacă foarte mici. La Steaua, lipsa constanței a fost provocată și de schimbările de antrenori.„
Totuși, dacă pe hârtie Steaua nu stă chiar rău, Balint nu crede că trupa lui Stoichiță se va întoarce victorioasă de la Tiraspol. „Mie nu-mi prea iese chestia asta cu pronosticurile, adică de multe ori se nimerește să fie invers. Dar zic că Steaua va remiza la Tiraspol„, a conchis fostul internațional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER