Săptămână de coșmar pentru Joe Cole. Plecat de la Chelsea gratis, fiind la final de contract, mijlcoașul a ales Liverpool, însă primele sale meciuri pentru „cormorani” s-au transformat într-un fiasco.
După ce în partida cu Arsenal, din Premier League, Joe a văzut roșu și și-a lăsat echipa în `10` (Liverpool a fost egalată de tunari în ultimul minut), acesta a ratat și un pelanty în play-off-ul Europa League, acolo unde englezii s-au impus cu doar 1-0, pe Anfield, contra lui Trabzonspor.
Gerrard a fost menajat de Hodgson, așa că responsabilitatea penalty-ului i-a revenit fostului jucător al lui Chelsea. Mijlocașul a tras slab și goalkeeper-ul turcilor a parat un gol care putea rezolva, în mare măsură, soarta calificării.
„Am tras prost, recunosc„, a spus Joe Cole, conform The Sun, pentru ca apoi să glumească pe această temă: „Ultimul penalty pe care l-am executat a fost când aveam 13 ani…atunci am marcat„.
„Nu poți da vina pe nimeni când ratezi un penalty. Meritam să învingem la două goluri, ne-ar fi făcut călătoria din Turcia mai confortabilă. Acum va fi extrem de dificil„, a opiniat și tehnicianul lui Liverpool, Roy Hodgson.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER