„Săracii” Capitalei!** Pentru că există Realul, fanii lui Atletico nu pot fi priviți decât ca suporterii mai „nefericiți” ai Madridului

Țara Bascilor și Bilbao reprezintă un capitol aparte în structura Spaniei. Dincolo, Madridul e urmașul istoric al vechiului regat al Castiliei, unul din cele care au pus practic bazele actualului stat spaniol. Și forța centripetă care a ținut (și ține) legate într‑un conglomerat destul de eterogen diverse comunități și provincii.

Pe plan fotbalistic, într-un oraș în care există Real, fanii lui Atletico nu pot fi decât rudele mai sărace ale Madridului. La sfârșitului secolului al XV-lea, căsătoria Isabelei de Castilia cu Ferdinand de Aragon și stabilitatea adusă de cele două mari regate, plus finalizarea „Reconquistei”, au pus bazele viitorului stat spaniol. Istoric, Madridul are legătură cu vechiul regat al Castiliei, deși are în acest moment statutul unei comunități și provincii autonome.

Dacă Țara Bascilor ar fi considerată o „excepție”, Madridul e „regula” în Spania. E cel mai mare oraș și cea mai bună marcă. Din 1561, de când Felipe al II-lea a mutat curtea imperială aici, Madridul a rămas mereu, cu mici excepții, capitala Spaniei. Astăzi e un oraș cu 3,3 milioane de locuitori, al treilea din Uniunea Europeană, după Londra și Berlin, și tot al treilea, după Londra și Paris, dacă includem și populația din zona metropolitană (6,3 milioane de locuitori).

Cu mulți imigranți români (52,875, potrivit cifrelor oficiale), cea mai mare comunitate, după cea ecuadoriană. O capitală curată, pe locul 12 în topul celor mai „verzi” orașe din Europa (Bucureștiul e plasat pe 28) și cu o mulțime de obiective turistice. Palatul Regal, Muzeul Prado, Plaza Mayor sau celebra Plaza Cibeles, piața centrală, inima orașului și locul unde fanii Realului sărbătoresc succesele. Pentru cei „rojiblancos”, șampania se desface, ce-i drept, mai rar, tot într-o piață din centrului orașului (Plaza de Cánovas del Castillo, foto), lângă fântăna zeului Neptun.