Scene incredibile în Europa League! Portarul celor de la Sevilla, lovit cu pumnul în față de un fan PSV! Prima reacție a lui Marko Dmitrovic | FOTO & VIDEO

Meciul jucat de PSV împotriva Sevillei în play-off-ul Europa League a fost umbrit de un eveniment în care a fost implicat portarul Marko Dmitrovic.

Scene incredibile în Europa League! Portarul Sevillei, lovit cu pumnul în față de un fan PSV! Cum a reacționat goalkeeperul

Sevilla și PSV s-au duelat în play-off-ul Europa League, iar formația din Spania s-a calificat! PSV Eindhoven – Sevilla s-a încheiat cu scorul de 2-0, goluri de Jong (76) și Silva (90+4), dar ibericii ajung în optimile competiției după ce în tur s-au impus cu 3-0, goluri En Nesyri (45+2), Ocampos (50) și Gudelj (55).

Altfel, în prelungirile meciului PSV – Sevilla un fan al grupării din Olanda a intrat pe teren pentru a-l ataca pe portarul sârb Marko Dmitrovic.

Agresorul l-a lovit cu pumnul în zona feței, însă goalkeeperul a reacționat rapid și l-a pus la pământ pe suporterul respectiv. În cele din urmă, bărbatul a fost scos de pe suprafața de joc cu ajutorul forțelor de ordine.

Ce a spus Dmitrovic după incidentul cu fanul lui PSV

„Un suporter a venit și m-a împins din spate. Cred că era furios și puțin beat. A încercat să mă lovească, dar am reușit să-l prind și să-l pun la pământ. Era furios, dar aceste lucruri nu au voie să se întâmple. Sper că va fi pedepsit așa cum trebuie. Am început bine, am jucat bine…”, a spus portarul celor de la Sevilla.

Jorge Sampaoli, antrenorul echipei spaniole, a declarat la rândul său:Un fan a venit să-l lovească. L-a lovit. Nu înțeleg cum de arbitri nu iau alte măsuri în fața unui atac de acest fel. Dacă aceste lucruri sunt acceptate, de acum, orice se poate întâmpla…”.

Publicat: 24 02. 2023, 00:33
Actualizat: 24 02. 2023, 08:28