:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F01%2FFCSB-Manchester-United-20-scaled.jpg)
Scenografia cu Helmut Duckadam, realizată de suporterii celor de la FCSB în startul partidei cu Manchester United, din UEFA Europa League, va face cu siguranță înconjurul Europei.
Scenografia fanilor din Peluza Nord a fost însoțită de un mesaj special pentru cel supranumit „Eroul de la Sevilla”.
Suporterii celor de la FCSB au pregătit o scenografie special pentru meciul cu Manchester United, din UEFA Europa League. În startul partidei de pe Arena Națională, în Peluza Nord a fost afișată o imagine imensă cu Helmut Duckadam.
Scenografia a fost însoțită și de un mesaj special, dedicat celor supranumit „Eroul de la Sevilla”.
„Legendele nu mor niciodată”, a fost mesajul care a însoțit scenografia afișată de suporterii FCSB.
Reamintim că Helmut Duckadam a stins din viață la finalul anului 2024. Legendarul portar se confrunta cu probleme serioase de sănătate de mai mulți ani.
Soția și fiica lui Helmut Duckadam au luat o decizie după ce au aflat ce au de gând să facă oamenii lui Mustață la partida pe care FCSB o dispută în fața celor de la Manchester United, în UEFA Europa League.
„E prima oară când merg într-o galerie, doar că emoţia va fi una foarte puternică, pentru că ştiu că toţi suporterii vor face ceva special în memoria lui Helmut. Le doresc băieţilor mult succes în acest meci cu Manchester United”, a spus soția lui Helmut Duckadam, conform orangesport.ro.