Jucătorii formației Motherwell au rămas impresionați de prestația Stelei din partida de joia trecută. Atacantul John Sutton spune că el și colegii săi s-au simțit surclasați din punct de vedere tehnic și compară trupa lui Bergodi cu cele două mari forțe ale campionatului Scoțian, Ranges și Celtic.
"Ne-am așteptam ca Steaua să fie o echipă puternică și așa a fost. Ne-a arătăt către ceea ce trebuie să tindem noi ca echipă. Câțiva dintre colegii mei discutau în vestiar și spuneau că românii formează cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o până acum, din punct de vedere tehnic.
Am jucat cu Nancy, Celtic sau Rangers și Steaua se poate compara cu aceste formații din toate punctele de vedere. Steaua e cea mai mare echipă din România. Știu că au terminat pe șase anul trecut, dar această clasare e sub pretențiile lor" , a spus Sutton, conform Sunday Mail.
"Steaua a fost mai bună în dubla cu Middlesbrough"
Scoțianul și-a amintit și de dubla Steaua – Middlesbrough, din semifinalele Cupei UEFA, și spune că formația pregătită pe atunci de Cosmin Olăroiu ar fi meritat să se califice.
"Îmi amintesc de meciul lor cu Middlesbrough, din Cupa UEFA. Atunci au fost clar peste "Boro". Tot ce putem face e să încercăm să învățăm ceva din această înfrângere, e o lecție utilă mai ales pentru jucătorii tineri", a mai declarat fratele mult mai celebrului Chris Sutton. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER