„Scuze fanilor!”

Fără gol marcat de 40 de zile, tânărul ivorian e sigur că va
perfora azi poarta lui PSV și vrea ca echipa să-și „spele” păcatele
din Europa League cu o victorie.

Lacina, nu ai mai marcat de mai mult de o lună. Ce se
întâmplă?

Orice jucător are perioade mai puțin bune. Eu mă simt la fel de în
formă, plus că joc titular meci de meci, iar acest lucru este
foarte important pentru mine. Iți dai seama că îmi doresc să
marchez de fiecare dată, dar nu tot timpul am și norocul să o fac.
Oricum în partida cu PSV voi da totul pe teren și sper să
marchez.

A avut schimbarea lui Conceicao vreun efect asupra
ta?

Nicidecum. Îmi place la fel de mult să lucrez și cu Mandorlini.
Este un antrenor foarte bun, de clasă și are un efect pozitiv
asupra echipei. Deși la antrenamente este riguros și dur, știe cum
să înțeleagă fiecare jucător în parte. Acest lucru este extrem de
important la o echipă și sunt sigur că în retur se va vedea și mai
mult amprenta lui Mandorlini.

Cum vezi partida cu PSV? Ce miză mai are pentru CFR?

Va fi un meci foarte dificil, pentru că am văzut la Eindhoven
valoarea adversarilor. Plus că vremea se pare că nu este de partea
noastră, este frig și ninge. Ne dorim foarte mult să câștigăm acest
meci, este foarte important pentru noi, chiar dacă nu mai avem
șanse de calificare în primăvara europeană. Vom juca pentru onoare
și pentru suporterii noștrii. Vrem să plecăm liniștiți în vacanță
și cu un moral bun.

Crezi că cei de la PSV vor fi relaxați la acest meci, în condițiile
în care au locul 1 asigurat?

Cu siguranță vor veni și ei motivați. Sunt o echipă cu tradiție în
Europa și țin la palmaresul lor. Vor face tot posibilul să ne bată,
dar îi asigur că nu le va mai fi așa de ușor ca și în meciul tur.
Și noi suntem foarte motivați și nu vrem să pierdem în fața
propiilor suporteri.

Ce îți dorești pentru noul an?
Să câștig titlul cu CFR și să joc în Liga Campionilor. Îmi pare rău
că nu am reușit să ne calificăm și în primăvara Europa League și pe
această cale le cer scuze suporterilor noștri.

40 de zile au
trecut de când Traore nu a mai înscris pentru CFR

7 goluri a
marcat ivorianul pentru CFR: 4 în Liga I, 2 în Europa League și
unul în Cupa României

Publicat: 16 12. 2009, 11:44
Actualizat: 16 12. 2009, 11:45