Steaua a reușit o calificare impresionantă în fața celor de la Ajax, după care au câștigat meciul tur împotriva celor de la Chelsea, câștigătoarea Ligii Campionilor din sezonul trecut.
Evoluțiile excelente ale lui Vlad Chiricheș au atras atenția mai multor cluburi importante din Europa. După ce presa din Vest a anunțat că fundașul Stelei este urmărit de Manchester City, iată că Victor Becali mai adaugă un nume pe această listă. Cei de la Arsenal sunt și ei cu ochii pe Chiricheș și vor avea reprezentanți la partida retur de pe Stamford Bridge.
„Chiricheș este urmărit de mai multe echipe, printre care Manchester City și Arsenal. A mai fost în trecut și pe lista lui Manchester United.
La meciul de la Londra vor fi foarte mulți reprezentanți de la cluburi veniți pentru jucătorii Stelei. Dar mai multe detalii se vor afla abia la sfîrșitul campionatului”, a spus Victor Becali la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER