Joi seară, meciul Rangers – FCSB se transmite la TV pe două canale de televiziune, iar românii cu abonamente la un anumit operator vor putea vedea meciul și pe această platformă.
Campioana Superligii face deplasarea în Scoția unde va da peste echipa lui Ianis Hagi, în etapa a treia din Europa League. Meciul este transmis pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 5. Abonații Vodafone nu aveau acces în grila de programe și la canalul Prima Sport 5, dar conducerea operatorului de televiziune a anunțat că cei aproximativ un milion de abonați vor putea urmări LIVE partida.
Clever Media, firma care deține canalele Prima Sport, a luat o decizie stranie în privința celui mai așteptat meci din Europa League. Fanii FCSB au aflat cu stupoare că partida va putea fi urmărită pe Prima Sport 5, canal de televiziune care nu e disponibil la toți operatorii de televiziune, așa cum nici Digi Sport nu este disponibil decât la operatorul RCS&RDS.
Astfel, abonații Vodafone nu aveau acces până astăzi la Prima Sport 5, dar Vodafone și Clever Media au ajuns la un acord și vor băga în grila de programe postul de televiziune pe care poate fi urmărit Rangers – FCSB.
„Ne bucurăm să anunțăm că Prima TV Sport 5 face parte din grila Vodafone TV, începând de astăzi, iar clienții noștri vor putea urmări competițiile sportive pe care le îndrăgesc. Ne dorim să fim mereu alături de clienții noștri și să oferim cea mai bună și variată experiență de utilizare a serviciilor noastre de televiziune“., au transmis cei de la Vodafone pentru Golazo.
În România sunt aproximativ 8 milioane de abonați TV, dintre care 11% sunt la Vodafone, astfel că aproximativ 800.000 de clienți erau afectați de decizia celor de la Clever Media de a transmite meciul pe Prima Sport 5.
Echipa antrenată de Elias Charalambous a câștigat primele două partide din Europa League cu Rigas (4-1) și PAOK (1-0). Și în campionat lucrurile merg bine pentru campioana României care a bifat al treilea succes la rând ajungând pe loc de play-off, la capătul duelului cu Dinamo București, 2-0.
Patronul echipei a precizat că vrea să facă cât mai multe puncte în Europa League pentru a crește coeficientul echipei. Astfel, sezonul viitor ar avea un parcurs mai facil pentru calificarea în fazele principale.
„(n.r. cu 9 puncte sunteți aproape calificat, după 3 etape) Păi de ce 9 puncte? Du-te, bă, cu 9 puncte ale tale. Lasă-mă, mă, cu 9 puncte. Nici nu discut de 9 puncte. Eu vreau 15, 18… Păi ce, am echipă puternică și care e treaba. De ce să nu vreau multe puncte și mulți bani? Nu numai că vreau punctele alea, eu mă refer aici și la coeficient. Ne pregătim terenul pentru la anul, de Champions League, să fim capi de serie”, a anunțat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER