„Sechestrați” în Olanda!** Rapidiștii nu au plecat nici acum spre țară: „Am fost rugați să coborâm din avion! Nu ni s-au oferit explicații”

Președintele FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că avionul cu care delegația trebuia să se întoarcă în țară după meciul cu Heerenveen a avut probleme înaintea decolării de pe aeroportul din Amsterdam și a precizat că nu se știe exact cât de mare va fi întârzierea.

„Nu am plecat nici acum din Amsterdam pentru că au fost ceva probleme cu avionul. Ne-am urcat în avion, iar apoi am fost rugați să coborâm pentru că au apărut unele probleme. Nu ni s-au oferit alte explicații”, a spus Zotta.

Oficialul rapidist a menționat că nu se știe exact cât de mare va fi întârzierea cursei Amsterdam – București. „Jucătorii au fost la masă și acum așteptăm să fim anunțați când decolăm spre București. Nu se știe cât de mare va fi întârzierea. Asta este, ce putem să facem, așteptăm”, a explicat Constantin Zotta.

Delegația echipei Rapid trebuia să ajungă pe Aeroportul Henri Coandă la ora 16.05.

Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut, joi, cu scorul de 0-4, partida din deplasare cu Heerenveen, contând pentru prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

Mediafax

Publicat: 03 08. 2012, 18:09
Actualizat: 03 08. 2012, 18:12