Chelsea a fost primul club care s-a calificat în semifinalele Europa League, în ciuda faptului că londonezii au pierdut cu 3-2 returul cu Rubin Kazan. Trupa de pe Stamford Bridge câștigase turul cu scorul de 3-1.
Singurul român care ajunsese în sferturile de finală ale Europa league, Radu Ștefan, a părăsit competiția după ce Lazio nu a putut să treacă de Fenerbahce. În tur, italienii au pierdut cu 2-0 la Istanbul, iar pe un Olimpico pustiu, turcii au smuls un egal, 1-1, ce i-a trimis pentru prima dată în istorie în semifinalele unei cupe europene.
Nici Newcastle nu a reușit să întoarcă deficitul de două goluri din prima manșă, 1-3 la Benfica, iar lusitanii au avansat în următorul tur după 1-1 în Anglia.
După 120 de minute intens disputate în Elveția, gazdele evoluând ambele reprize de prelungire în superioritate numerică după eliminarea lui Vertonghen (’90), meciul dintre Basel și Tottenham a ajuns la loviturile de departajare. Elvețienii nu au ratat niciun penalty și au profitat astfel de ratările lui Huddlestone și Adebayor, eliminând astfel clubul din nordul Londrei.
Programul meciurilor de azi:
FINAL Rubin Kazan – Chelsea 3-2 (Marcano ’51, Karadeniz ’62, Natcho ’75 / Torres ‘4, Moses ’55) (în tur 1-3) RUBIN (4-2-3-1): Ryzhikov – Kuzmin, Marcano, Navas, Ansaldi – Orbaiz, Natcho – Karadeniz, Eremenko, Kasaev – Rondón Rezerve: Arlauskis, Kaleshin, Sharonov, Ryazantsev, Kislyak, Gokhan Tore, Dyadyun CHELSEA (4-2-3-1): Cech – Azpilicueta, Luiz, Terry, Ferreira – Ake, Lampard – Ramires, Benayoun, Moses – Torres Rezerve: Turnbull, Ivanovic, Oscar, Mikel, Hazard, Marin, Mata
FINAL 22:00 Lazio – Fenerbahce 1-1 (Lulic ’60 / Caner Erkin ’74) (în tur 0-2) LAZIO (4-3-3): Marchetti – Biava, Ciani, Cana, Radu – Hernanes, Ledesma, Lulic – Candreva, Kozak, Ederson Rezerve: Bizzarri, Crecco, Gonzalez, Cataldi, Klose, Rozzi, Floccari FENERBAHCE (4-2-3-1): Volkan Demirel – Gokhan Gonul, Yobo, Egemen Korkmaz – Raul Meiereles, Selcuk Sahin – Kuyt, Cristian, Caner Erkin – Webo Rezerve: Mert Gunok, Hasan Ali Kaldirim, Bekir Irtegun, Mehmet Topal, Krasic, Mehmet Topuz, Salih Ucan
FINAL 22:00 Basel – Tottenham 2-2, 4-1 d.p. (Salah ’27, Dragovic ’49 / Dempsey ’23, ’82) (în tur 2-2) Penalty-uri Au marcat: Schar, Streller, F. Frei, Diaz / Sigurdsson. Au ratat: – / Huddlestone, Adebayor BASEL (4-5-1): Sommer – P. Degen, Schar, Dragovic, Park Joo Ho – Salah, Elneny, F. Frei, Serey Die, Stocker – Streller Rezerve: Vailati, Sauro, Steinhofer, D. Degen, Diaz, Cabral, A. Frei TOTTENHAM (4-2-3-1): Friedel – Vertonghen, Naughton, Dawson, Walker – Dembele, Parker – Holtby, Dempsey, Sigurdsson – Adebayor Rezerve: Lloris, Assou-Ekotto, Caulker, Carroll, Huddlestone, Livermore, Coulthirst
FINAL 22:00 Newcastle – Benfica 1-1 (Cisse ’71 / Salvio ’90+1) (în tur 1-3) NEWCASTLE (4-4-1-1): Krul – Simpson, Williamson, Yanga-Mbiwa, Haidara – Bigirimana, Cabaye, Anita, Gutierrez – Sissoko – Cisse Rezerve: Elliot, Perch, Gosling, Marveaux, Ben Arfa, Campbell, Shola Ameobi BENFICA (4-2-3-1): Artur – Luisao, Garay, Andre Almeida, Gaitan – Matic, Perez – Lima, John, Salvio – Melgarejo Rezerve: Paulo Lopes, Maxi Pereira, Jardel, Aimar, Andre Gomes, Oscar Cardozo, Rodrigo
Premier League e reprezentată în sferturile de finală din Europa League de nu mai puțin de trei cluburi, un scenariu cu un trio englez în semifinale fiind pe buzele multor microbiști. După prima manșă însă, doar Chelsea se poate considera favorită la calificare, londonezii trecând de Rubin cu 3-1, grație și unei „duble” a lui Fernando Torres.
În Portugalia, în ciuda faptului că Newcastle a deschis scorul la Benfica, gazdele au revenit și au învins cu un convingător 3-1. Nici Tottenham nu a avut viață ușoară, în ciuda faptului că a jucat turul pe White Hart Lane. Basel a condus chiar cu 2-0, însă londonezii au reușit să egaleze și se anunță un retur de foc în Elveția.
În singurul meci care nu a implicat o echipă din Albion, Fenerbahce a învins Lazio cu 2-0. Primul gol a fost marcat de Webo (’79), din penalty-ul dictat la un henț al căpitanului Radu Ștefan. Romanii au jucat în inferioritate numerică aproape o repriză, după ce Onazi a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 47, iar Kuyt a închis tabela în ultimul minut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER