Și pentru asta să-i batem azi:** „Oraș urât și întunecat, unde vom juca pe un patinoar!” Vezi ce jucător al lui Liverpool ne ironizează!

Steaua va disputa meciul din această seară, contra lui
Liverpool, în condiții de iarnă, așa cum s-au disputat și mai toate
partidele de ieri din Europa League. Jucătorii formației engleze au
fost și ei șocați de frigul din România, exclamând la sosirea pe
aeroportul Băneasa: „Este al naibii de frig
aici!”
. De asemenea, ei s-au plâns și de starea gazonului
de pe arena centrală din Ghencea, unde au efectuat miercuri seară
antrenamentul oficial. Ryan Babel, mijlocașul olandez al echipei
lui Roy Hodgson, chiar a râs înainte de ședința de pregătire,
scriind pe contul său de twitter că „mă pregătesc de o
ședință de patinaj artistic”
.

La finalul antrenamentului, el nu și-a schimbat părerea despre
suprafața de joc, chiar postând și o poză făcută cu telefonul
mobil, prin care dorea să le ilustreze „urmăritorilor” săi de pe
site-ul de socializare calvarul la care a fost supus alături de
colegi.

Seria ironiilor fotbalistului batav nu s-a rezumat însă la doar
atât. Acesta a făcut remarci sarcastice și la adresa Capitalei
României, imediat după sosirea pe Aeroportul Băneasa: „Abia am
ajuns într-un loc întunecat și urât”, după care a continuat,
întrebându-se „cine oare locuiește aici, în
București?”

Totuși, meciul Steaua-Liverpool din această seară nu se va disputa
pe un gazon înghețat bocnă, terenul din Ghencea fiind unul dintre
cele două din România care posedă instalație de încălzire sub
suprafața de joc. În plus, nici condițiile atmosferice nu par a fi
la fel de vitrege precum cele de ieri, încă de la orele dimineții
înregistrându-se o creștere a temperaturii din termometre, la ora
partidei urmând a se situa în jurul valorii de 1 grad Celsius.

Publicat: 02 12. 2010, 09:47
Actualizat: 02 12. 2010, 09:55