Joan Laporta, în stare de șoc după ce fanii nemți au invadat Barcelona! Ce nu se știe despre biletele la meci: „Este o rușine” | VIDEO
Barcelona a ratat calificarea în semifinalele Europa League, după ce a fost învinsă pe teren propriu de către Eintracht Frankfurt, însă durerea mai mare a catalanilor a fost provocată de situația din tribune.
FC Barcelona și Eintracht Frankfurt s-au întâlnit joi seară, pe Camp Nou, în cadrul returului din sferturile de finală ale Europa League, iar nemții au învins cu scorul de 3-2 și s-au calificat în semifinale, după 1-1 în tur.
În timpul acestei partide, suporterii nemți au fost mult mai vocali decât catalanii. Conducerea Barcelonei a fost extrem de surprinsă când a realizat că Eintracht a avut mai mulți fani pe Camp Nou decât a avut echipa antrenată de către Xavi.
Situația din tribune i-a afectat mai tare pe cei de la Barcelona decât eliminarea cu Eintracht
După meci, Xavi și președintele Joan Laporta au fost extrem de dezamăgiți din cauza celor întamplate în tribune.
„E evident că acest lucru nu ne-a ajutat deloc. Ne așteptam să vedem 70.000 sau 80.000 de fani calatani. Aici a părut ca o finală. A fost o greșeală de calcul din partea noastră. Clubul va verifica ce s-a întâmplat”, a spus Xavi, după meci.
„Ce s-a întâmplat astăzi este o rușine care nu se mai poate repeta! Avem informații despre ce s-a întâmplat. Trebuie să le punem cap la cap și să luăm măsuri. E o situație nedorită. Ca fan al Barcelonei, m-am simțit rănit”, a spus și Joan Laporta.
Xavi îi dă credit lui Eintracht după eliminarea Barcelonei
„Nu am făcut suficiente lucruri, în ciuda finalului bun. E o mare dezamăgire pentru noi, dar trebuie să admitem că au meritat să se califice. Acum trebuie să ne concentrăm pe La Liga.
Nu e un eșec, am încercat. Nu vedem situația în felul ăsta. Vă place acel cuvânt. Noi chiar am dat totul. Și dacă e un eșec, să sperăm că vom învățat ceva din el. Principalul nostru obiectiv era să intrăm în Champions League”, a mai spus Xavi, după meciul cu Eintracht.