„Slovan e puternică** acasă! Trebuie să ne calificăm din tur!”

Fundașul lui Dinamo, Francisco Molinero, a declarat că își dorește ca echipa sa să invingă joi, acasă, Slovan Liberec la un scor confortabil pentru a-și asigura calificarea în grupele Europa League încă din tur.

"Cu Liberec va fi un meci foarte dificil. Calificarea trebuie obținută încă de la meciul de acasă pentru că Liberec este o echipă care joacă foarte bine pe teren propriu și trebuie să ne luăm toate măsurile de siguranță pentru a nu fi probleme. Am venit în România pentru că îmi doream să joc într-o competiție europeană și sper ca la finalul anului să putem să ne realizăm obiectivele pe care ni le-am propus", a declarat, Molinero, într-o conferință de presă.

Cu toate că nu a apucat încă să debuteze în Ștefan cel Mare, spaniolul se arată încântat de metodele de antrenament ale tehnicianului Dario Bonetti. "Cu pregătirea fizică am ajuns aproape de nivelul echipei. Sunt încântat că am fost primit foarte bine, m-am adaptat foaret repede la Dinamo. Nu au existat niciun fel de probleme. Sper să intru cât mai repede în teren și să demonstrez ceea ce pot. Îmi place să lucrez cu Dario Bonetti, pentru că există multă comunicare, realizează un climat familial", a mai spus fundașul dinamovist.

Formația Dinamo va întâlni echipa Slovan Liberec în play-off-ul Ligii Europa. Prima manșă este programată joi, la București, returul urmând să aibă loc la 27 august, în Cehia.

 

Publicat: 18 08. 2009, 14:56
Actualizat: 18 08. 2009, 16:23