Galatasaray a foste eliminată din preliminariile Europa League de locul șase din Suedia. Ostersunds FK a produs surpriza, iar după ce a câștigat 2-0 în tur, în manșa secundă de la Istanbul oaspeții au smuls un rezultat de egalitate, scor 1-1, care le-a permis accesul în turul trei preliminar al Europa League.
Deși fanii s-ar fi așteptat la o ofensivă totală, Galatasaray a încheiat prima repriuză de la Istanbul fără gol marcat, iar șansele la calificare au scăzut dramatic, după ce suedezii au produs șocul și au deschis scorul în minutul 60. Ostersunds a obținut un penalty, iar Nouri a marcat.
Calik a egalat nouă minute mai târziu, dar defensiva suedezilor a rezistat și tabela a arătat 1-1 la finalul celor 90 de minute. Astfel, Ostersunds s-a calificat cu 3-1 la general și a produs șocul preliminariilor.
Contraperformanța i-a înnebunit pe fanii lui Galatasaray, iar unul dintre aceștia chiar și-a rupt abonamentul la meciurile echipei preferate, momentul fiind imortalizat.
Victoria celor de la Ostersunds este surprinzătoare chiar și pentru suedezi. Ostersunds a ajuns în Europa League după ce a reușit să câștige Cupa Suediei, însă anul trecut a terminat pe locul 8, din 16 echipe. Nici în acest sezon nu sunt prea departe. După 15 etape, Ostersunds ocupă locul 6. Campionatul Suediei se joacă în sistemul primăvară-toamnă.
Lotul suedezilor este cotat la aproximativ 8 milioane de euro, cam cât cel al lui ACS Poli Timișoara. Printre vedetele echipei se numără Saman Ghoddos, Brwa Nouri sau Tom Pettersson. În schimb, lotul lui Galatasaray este cotat la 85 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER