FCSB a reușit o victorie împortantă la PAOK, dar șocul serii în Europa League a fost produs de RFS, fosta adversară a roș-albaștrilor.
Campioana României a debutat în Europa League cu o victorie la scor împotriva letonilor de la RFS. Fosta adversară a roș-albaștrilor a vrut să demonstreze că nu își merită eticheta de ousider al acestei competiții și a scris istorie în etapa a doua, remizând pe teren propriu cu „giganții” de la Galatasaray Istanbul.
Letonii de la RFS au pierdut clar primul meci în fața campioanei României. Darius Olaru și compania nu au avut milă de adversarii mult mai slabi cotați și au făcut golaveraj care îi va ajuta pe parcursul competiției.
Jucători precum Mertens, Batshuayi sau Icardi nu au reușit să îi învingă pe elevii lui Viktorsz Morosz, lotul total fiind cotat la mai puțin de 10 milioane de euro. Turcii au un lot a cărui valoare ajunge la 288 de milioane de euro, diferența fiind uriașă între cele două formații.
Mertens a deblocat tabela după doar 12 minute de joc și Akgun a majorat diferența cu 7 minute înainte de pauză. În minutul 40, Ikaunieks a redus din diferență. Odisharia a restabilit egalitatea în minutul 55 și gazdele s-au apărat eroic până la finalul meciului, obținând un punct uriaș cu un colos al fotbalului european.
Rigas se află la a doua participare din istorie în cupele europene. Prima dată a luat parte în Conference League într-o grupă din care au mai făcut parte Fiorentina, Hearts și Istanbul Bașklehir. Și atunci a scos un punct important cu formația turcă Istanbul Bașklehi, 0-0. Pentru Rigas punctul obținut pe teren propriu cu Galatasaray este primul din istoria clubului în Europa League.
RFS a urcat pe locul 29 cu 1 punct acumulat în două meciuri, dar se situează mai bine decât formații cu istoric în cupele europene precum Beșiktaș, PAOK sau Dinamo Kiev. Galatasaray este pe locul 8 cu 4 puncte acumulate în primele două meciuri. În prima etapă a învins-o chiar pe adversara campioanei României, PAOK, formație care nu a acumulat niciun punct după două meciuri.
Etapa viitoare, Rigas va merge în deplasare la Eintracht Frankfurt, în timp ce Galatasaray Istanbul primește vizita suedezilor de la Elfsborg. Au mai rămas doar șase partide de disputat și doar primele opt clasate se califică automat în optimile de finală. Locurile 9-24 vor disputa un play-off de calificare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER