„Sper să nu fie ultimul meci în care am jucat titular!”**

Andrei Ionescu a fost titularizat în această seară de Cristiano Bergodi, iar evoluția sa din partida cu Motherwell i-a adus laude din partea oamenilor de fotbal. Mijlocașul e fericit că italianul de pe banca Stelei i-a acordat încredere și îi transmite acestuia că și-ar dori să apară în formația de start și în viitor.

"Sper să nu fi dezamăgit, a fost o oportunitate pentru mine și sper că am demonstrat că se poate conta pe mine. Sper să nu fie ultimul meci în care am fost introdus titular și mă gândesc că voi putea fi util în continuare. Îi mulțumesc domnului Bergodi că mi-a acordat această șansă.

Am dominat meciul de la un capăt la altul, iar scorul putea fi mai mare. Sper să ținem publicul aproape de noi și să ne atingem obiectivele. Vrem să ne calificăm în grupe și avem șanse bune să ne atingem acet țel", a declarat Ionescu la Sport.ro.

Publicat: 30 07. 2009, 23:21
Actualizat: 30 07. 2009, 23:33