„Oțelarii” scoțieni sunt conștienți de misiunea dificilă pe care o vor avea mâine în Ghencea. Aflați abia la cea de-a cincea participare în cupele europene, în mai bine de 120 de ani de istorie a clubului, cei de la Motherwell recunosc superioritatea Stelei prin vocea polivalentului Steven McGarry, jucător de bază al echipei.
Ce știai până acum despre echipele din România? În Scoția, suntem la curent cu ceea ce se întâmplă în campionate ca Anglia, Italia, Spania sau Germania. Nu avem foarte multe informații despre fotbalul din România. Totuși, Steaua e un nume important și i-am urmărit jucând în meciurile din Champions League și Cupa UEFA. Așa am aflat și de Rapid. Vă e teamă de ceea ce vă așteaptă la București? Știm deja că Steaua are suporteri pătimași. Cu siguranță va fi o atmosferă incendiară la meciul din această săptămână, dar suntem jucători profesioniști și, pe teren, vom da tot ce avem mai bun. Care crezi că sunt punctele slabe ale echipei tale? În primul rând, suntem o echipă foarte tânără. Am pierdut nouă jucători, iar lucrul acesta se simte în angrenajul nostru. Mai mult, în comparație cu adversarul, ne lipsește și experiența în competițiile europene.
Pe ce mizează Motherwell în „dubla” cu Steaua? Suntem foarte motivați și, în plus, nu avem ce pierde. Vom încerca să nu primim multe goluri în partida tur, asta este foarte important. Doar așa vom putea păstra șanse ca, în retur, cu suporterii alături, să ne putem propune un rezultat mai îndrăzneț. Poate nu avem valoarea românilor, dar cu siguranță suntem la fel de profesioniști.
Ce s-a întâmplat în prima manșă cu Flamurtari? Cu siguranță, cel mai redutabil adversar al nostru a fost căldura. Am fost luați prin surprindere și ne-am trezit la o temperatură de 39 de grade. După cum știți, la noi în Scoția e destul de răcoare. Ni s-a spus că și la București e foarte cald. Măcar din punctul acesta de vedere suntem pregătiți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER