CFR Cluj va disputa pe 14 februarie prima manșă din 16-imile Europa League, împotriva italienilor de la Inter Milano. Aceasta va fi prima întâlnire a campioanei României cu o altă echipă italiană decât AS Roma, formație pe care au întâlnit-o de 4 ori și în fața căreia au un bilanț negativ: o victorie, un egal și două eșecuri. Iată mai jos câteva repere înainte de confruntarea Inter Milano-CFR Cluj:
– Inter a mai jucat de 16 ori împotriva unor echipe din România și a ieșit învingătoare în 10 rânduri. În rest, au fost 3 egaluri și 3 eșecuri
– Italienii sunt neînvinși în ultimele 6 meciuri împotriva formațiilor românești, ultimul insucces al lor datând din 1 septembrie 1984, 0-1 cu Sportul Studențesc
– calificați de pe locul al doilea din Grupa H, interiștii nu au câștigat decât un singur meci din cinci în acest sezon, trei dintre ele terminându-se 2-2. Unul dintre ele în returul cu FC Vaslui, din turul III al competiției.
– în schimb, CFR Cluj este neînvinsă în acest sezon în cele cinci meciuri din deplasare, 4 victorii și un egal.
– Inter, alături de Juventus și Liverpool, deține recordul de trofee în a doua competiție europeană
– cu toate că Inter a jucat în acest sezon și cu FC Vaslui, meciul cu CFR poate fi primul în care românul Cristi Chivu va întâlni o echipă din Liga I, după plecarea de la Universitatea Craiova
– acesta va fi și primul meci al uruguayanului Alvaro Pereira împotriva fostei sale echipe, el părăsind CFR Cluj pentru FC Porto în 2009
– meciul dintre Inter și CFR va prilejui și o reîntâlnire între Fredy Guarin și Alvaro Pereira, pe de-o parte, și Ivo Pinto și Diogo Valente de cealaltă, cei 4 fiind la un moment dat coechipieri la FC Porto
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER