Stadionul Steaua va fi din nou plin după 1.227 de zile!** 25.000 de speranțe

Lipsa rezultatelor notabile din ultima perioadă ale echipelor
românești i-a îndepărtat pe microbiști. În același timp, Unirea
Urziceni, campioana României, o echipă dintr-un oraș cu doar 17.000
de locuitori, este pe cale să joace cu casa închisă meciul decisiv
cu Liverpool, programat astă-seară, în returul „16”-imilor din
Europa League (în tur, scor 0-1).
Războaiele dintre galeria și oficialii steliștilor au făcut uitate
meciurile în care fanii se înghesuiau în Ghencea. Cel mai bun
exemplu: media spectatorilor în turul campionatului pe stadionul
Stelei a ajuns să fie de aproape 6.000 de suporteri, cu 4.000 mai
puțin decât în sezonul precedent. Totuși, biletele la meciul de
astă-seară, puse de luni în vânzare, s-au dat ca pâinea caldă și
stadionul Ghencea va fi din nou plin. Spre dezamăgirea fanilor
Stelei, însă, cei care vor avea parte de o atmosferă de vis vor fi
jucătorii Unirii Urziceni.

1-4 cu
Real, ultimul meci cu casa închisă

Dacă lucrurile decurg normal și ialomițenii vor scăpa de toate
biletele (aseară rămăseseră locuri doar la peluze) până la ora
meciului, Unirea Urziceni va umple din nou Ghencea, ajutată, e
drept, și de prezența lui Gerrard sau Carragher, după aproape trei
ani și jumătate. Ultima echipă care a trezit un interes asemănător
a fost Real Madrid, „galacticii” câștigând categoric în fața a
26.000 de fani steliști în octombrie 2006, scor 4-1, într-un meci
contând pentru grupele Ligii Campionilor.

500 de mii de
euro
va încasa Unirea din vânzarea
tuturor biletelor

25 de mii de fani a avut Steaua
la meciul cu Valencia, partidă al cărei deznodământ încearcă să-l
repete Mihai Stoica și azi, cu Unirea

„Mă bucur să aud că va veni multă lume la meci, acest lucru
va fi în avantajul nostru”

Antonio Semedo, atacant Unirea

„Nu mă interesează ce program și-a făcut Liverpool și când și-au
rezervat avion de întoarcere. Pe mine mă interesează să-i anihilăm
în teren”

Ronny Levi, antrenor Unirea Urziceni

Publicat: 25 02. 2010, 09:06
Actualizat: 25 02. 2010, 09:13