Steaua, 3 ani de mediocritate!**

Suporterii roș-albaștrilor încep să se obișnuiască din ce în ce
mai mult cu ratarea participării în fazele superioare ale
competițiilor europene.

Sezonul 2005-2006 este ultimul an competițional în care Steaua a
făcut cu adevărat performanță în Europa, fiind singura echipă din
România care după Revoluție a ajuns în semifinalele Cupei
UEFA.
Totuși, ultima oară când Steaua a prins primăvara europeană a fost
în sezonul 2006‑2007, atunci când echipa din Ghencea a jucat în
Cupa UEFA, datorită locului 3 ocupat în grupele Ligii Campionilor.
Aseară, steliștilor le trebuia neapărat victoria la Tiraspol pentru
a juca meciul decisiv cu Twente la București, pe 17 decembrie.
Fenerbahce a învins cu 1-0, gol Lugano, în Olanda, și le-a oferit
steliștilor o mână de ajutor, dar degeaba.

Au
avut cea mai ușoară grupă

În acest sezon al grupelor Europa League, Steaua s-a comportat
lamentabil. Asta deși, după tragerea la sorți a grupelor,
roș-albaștrii erau cotați cu cele mai mari șanse dintre echipele
românești de a merge în primăvara europeană, deoarece au avut cei
mai accesibili adversari.
Până acum, steliștii au ratat două obiective, Cupa României și
Europa League, singurul obiectiv fiind acum câștigarea Ligii I.

„Nu am avut mari emoții, pentru că nici nu îmi doream să
merg mai departe. Nu-mi place Europa League”,
Gigi Becali,
finanțator Steaua

Publicat: 03 12. 2009, 08:12
Actualizat: 03 12. 2009, 08:40