„Steaua Bucureşti, conform statusului UEFA, își depășește limitele”. Fostul patron din Liga 1 a dat verdictul în războiul dintre familia Lucescu și Gigi Becali & Co

Foto: Marius Tudor, ProSport
Vezi galeria foto - 5 poze

Un fost patron din Liga 1 spune că Steaua București, așa cum este prezentată echipa lui Gigi Becali de către UEFA, își depășește limitele.

Campioana României a dat lovitura în etapa a doua din faza principală a Europa League, învingând PAOK Salonic, în deplasare, cu 1-0.

Verdictul dat de fostul patron din Liga 1, în războiul dintre familia Lucescu și Gigi Becali & Co

Golul a fost marcat de Daniel Bîrligea, în minutul 45+8. Atacantul adus în septembrie de la CFR Cluj a reluat simplu, de la marginea careului mic, mingea centrată de pe dreapta de Olaru. Marian Iancu, fostul patron al lui Poli Timișoara, a făcut o sinteză a confruntării.

„Familia Lucescu vs. Becali&co 0-1. Emoţii şi adrenalină mai presus de nume şi culori! Steaua Bucureşti, conform statusului UEFA, FCSB, în opinia unora, îşi depăşeşte limitele şi ne arată că are în competiţia europeană faliţii ei. Aceştia sunt evident grecii de la PAOK.

Putere, angajament şi disciplină tactică ne-au arătat cei din oastea domnului Becali în faţa unui adversar grandoman haotic şi confuz. La Salonic, pe propriul lor stadion, grecii s-au lovit de un zid, un adevărat loc de dat cu capul. Şi-a durut”, a transmis Marian Iancu, potrivit Orange Sport.

Ironiile lui Iancu la adresa celor de la Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova

Fostul patron al lui Poli Timișoara nu a ratat ocazia să atace Rapid, echipă despre care a spus că o mermelește pe la Buzău şi Slobozia via Clinceni, iar când joacă acasă este gazdă docilă și orice oaspete pleacă cu punct sau puncte. Marian Iancu i-a atacat și pe Nelu Varga și Mihai Rotaru.

„Unii dintre patronii care se consideră super mercantili şi care conduc cluburi importante din fotbalul românesc au mai trecut pe acolo. Le e dor şi foame, vezi CFR Cluj. Altora nu le-a funcţionat GPS-ul şi mereu s-au rătăcit, cu referire la Craiova, iar alţii se culcă devreme să viseze frumos o mare de steaguri alb-vişinii pe distinsele stadioane ale Europei”, este ironia lui Iancu.

Următorul meci al lui FCSB în Europa League este în deplasare, cu Rangers

FCSB are două victorii în actuala ediție din Europa League. Campioana României a obținut o victorie categorică în prima etapă, învingând formația letonă RFS cu 4-1, pe Arena Națională.

Pentru gruparea lui Gigi Becali urmează alt meci în deplasare, cu Rangers, pe 24 octombrie. Căpitanul Darius Olaru va absenta, deoarece a fost eliminat cu PAOK în urma unui henț inutil făcut la mijlocul terenului.

Ulterior, FCSB va juca acasă cu Midtjylland (pe 7 noiembrie, de la ora 19:45) și Olympiakos (28 noiembrie, 22:00), în deplasare cu Hoffenheim (12 decembrie, 19:45) și Qarabag (23 ianuarie, 19:45) și, în fine, acasă cu Manchester United (30 ianuarie, 22:00).

Publicat: 04 10. 2024, 20:20