Steaua se luptă cu Stuttgart, Copenhaga și Molde pentru o calificare în primăvara europeană, iar adversarii roș-albaștrilor spun că aceștia au avut parte din nou de norocul proverbial de la tragerile la sorți.
Marius Lăcătuș avertizează însă că Steaua nu se poate considera deja calificată și că trebuie să trateze cele șase meciuri extrem de atent pentru a spera la primăvara Europa League.
„Vom vedea dacă Steaua a fost norocoasa sau nu la sfârșitul meciurilor. Să nu credem că va fi așa de ușor cum pare la prima vedere.
Meciul cu Vaslui poate fi un semnal de alarmă, dar poate fi și un meci care i-a readus cu picioarele pe pământ. Sper ca acest duș rece să le facă bine pentru ceea ce urmează. Până la meciul cu Vaslui, Steaua nu întâlnise niciun adversar în campionat care să-i pună foarte mari probleme. Eu zic să lăsăm să mai treacă niște meciuri, să joace și Steaua meciurile „adevărate”, cu adversari care trag la titlu și abia apoi să facem comparații și să tragem concluzii„, a declarat Marius Lăcătuș la Ora de ProSport, live pe www.prosport.ro și Sport.ro.
„Primăvara europeană este mai aproape ca oricând„, Mihai Stoichiță, fost antrenor Steaua.
Vezi aici GRUPELE EUROPA LEAGUE 2012-2013!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER