Antrenorul echipei Șerif Tiraspol, Leonid Kuciuk, a declarat marți, într-o conferință de presă, că jucătorii săi nu se vor baricada în apărare în meciul cu Steaua din Liga Europa, ci vor încerca să creeze pericol pentru a câștiga.
„Pregătirea meciului cu Steaua nu diferă de pregătirea oricărui joc, vrem mereu să obținem maximum. Nu ne dorim să pierdem acasă, știm atuurile și slăbiciunile Stelei. Jucătorii trebuie să fie într-o bună condiție fizică, psihică și tactică la ora meciului. Vrem să facem un meci bun, n-avem de gând să stăm în defensivă. Vom juca viguros, vom încerca să atacăm periculos și să ne apărăm exact”, a spus Kuciuk.
El a menționat că jucătorii brazilieni Jose Nadson și Jimmy Franca sunt apți de joc. „Nu cred că în această grupă sunt echipe slabe. Am studiat partidele jucate de Steaua, este o echipă foarte puternică. Nu sunt adeptul marcajului om la om, nu vom acorda o atenție specială unui anumit jucător. Părerea mea este că e inutil să alergi un meci întreg după un singur jucător. Steaua este o echipă organizată, s-au schimbat multe de la meciul pe care l-am jucat la București. Steaua a devenit mai rapidă, mai puternică, mai omogenă. E o formație foarte serioasă”, a comentat Kuciuk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER