Steaua, ‘gigantul căzut’! Lucas: „A arătat multă calitate! Am devenit încrezători după golul din penalty”

Lucas Leiva, autorul golului trei pentru Liverpool în victoria
cu Steaua, scor 4-1, apreciază jocul roș-albaștrilor din prima
repriză și spune că victoria a fost obținută de „cormorani” mai
greu decât o arată scorul.

„Steaua a arătat multă calitate, în prima repriză au
ținut mingea foarte bine și au avut posesie superioară, dar noi
ne-am descurcat bine în final. În repriza a doua am fost mult mai
periculoși, am controlat jocul și după ce am înscris din penalty am
fost mult mai încrezători. David Ngog a arătat personalitate și
caracter la executarea penaltiului, n-a fost ușor, a fost sub
presiune, deoarece precedentul 11 metri pentru noi fusese ratat. Și
eu am marcat un gol frumos, prima mea reușită în fața propriilor
suporteri
„, a spus jucătorul brazilian.

Mijlocașul Jay Spearing a afirmat că s-a simțit extraordinar în
prima sa apariție ca titular pe Anfield Road. „Am început
foarte bine și am marcat un gol rapid, care ne-a dat moral. În
repriza a doua i-am avut în mână, ne-am menținut dominarea și am
mai înscris goluri frumoase. David Ngog și-a asumat o mare
responsabilitate la executarea penaltiului, aveam încredere în el
că va marca”
, a comentat Spearing.

Atacantul David Ngog a menționat că Liverpool a făcut un meci
reușit. „A fost o performanță bună, suntem încântați că am
pornit cu dreptul în grupă. Mă bucur că am înscris și am contribuit
la această victorie
„, a spus Ngog.

Ziarul Liverpool Echo a scris că Steaua „este un gigant
căzut
„: „Un club mândru, care a câștigat Cupa
Campionilor în 1986, iar acum trei ani a ajuns la un pas de finala
Ligii Europa, a căzut într-o relativă obscuritate
„.

Mediafax

Publicat: 17 09. 2010, 12:49
Actualizat: 17 09. 2010, 13:18