Steaua riscă să rămână fără cel mai important avantaj pe care l-a avut până acum în cupele europene, din cauza rezultatelor foarte slabe din ultimele sezoane. Coeficientul vicecampioanei este într-o cădere serioasă și, din 2018, și-ar putea pierde statutul de cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor.
Steaua n-a reușit în ultimii ani să mai impresioneze în Europa. Este deja al treilea an consecutiv în care forțează intrarea în grupele Ligii Campionilor, dar nu reușește. Mai mult, nici rezultatele din Europa League n-au fost ieșite din comun, ba dimpotrivă. Anul trecut, a ratat prezența în grupe, după ce a fost eliminată de Rosenborg. În acest sezon, a reușit să pătrundă în grupele Ligii Europa, însă până acum n-a reușit nicio victorie.
Aceste contraperformanțe i-au afectat și locul confortabil pe care-l ocupa în clasamentul coeficienților. Statutul de cap de serie a fost „norocul” Stelei în ultimii ani, fapt care i-a adus adversari din urna a doua valorică. Asta a ajutat-o să ajungă mai ușor în grupele cupelor europene. Însă coeficientul Stelei s-a degradat în ultimii ani, din cauza rezultatelor slabe și riscă să-și piardă acest avantaj, dacă cel mult la anul nu va pătrunde în primăvara cupelor europene.
În acest moment, Steaua se află pe locul 54 în clasamentul coeficienților, cea mai bine clasată echipă din România, cu 33.130. Acest coeficient este media punctelor pe ultimii cinci ani. Însă, din 2018 va fi șters sezonul 2012-2013, cel mai bun din ultimii cinci ani, cu 13,360 puncte. La un calcul matematic, Steaua ar rămâne cu un coeficient de 19,770, la care se vor adăuga punctele pe care le va mai face în acest sezon și în anul care urmează.
Totuși, riscul să nu mai fie cap de serie din 2018, în play-off-ul Champions League și chiar și în turul III, este destul de mare. Spre exemplu, echipa cu cel mai mic coeficient care a intrat în acest an în turul III al Ligii Campionilor, pe traseul campioanelor, a fost FC Copenhaga, cu 24,720 puncte. În play-off-ul Ligii, a fost Legia Varșovia, cu 28 de puncte.
3,420 puncte a făcut Steaua în acest sezon, în cupele europene. Cel mai slab sezon din ultimii cinci a fost 2015-2016, când n-a pătruns în grupele Europa League și a realizat doar 1,95 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER