Cel mai optimist dintre calculele hârtiei ne arată că Steaua se poate califica între primele 32 de echipe ale Europa League încă de acum, dacă reușește să învingă Liverpool, iar Utrecht și Napoli remizează în celălalt meci al etapei.
Programul ultimelor patru partide din Grupa K scoate în evidență faptul că, spre deosebire de alte dăți, steliștii nu mai sunt nevoiți să aștepte jocul rezultatelor și pot realiza performanța prin propriile forțe. Iată posibilitățile:
1. Dacă, astă-seară, succesul Stelei ar fi însoțit de un rezultat tranșant în celălalt joc (câștigă fie Napoli, fie Utrecht), roș-albaștrii vor fi obligați să nu piardă în ultima etapă, în Italia, pentru a fi siguri că se califică. Ar mai fi, totuși, o posibilitate, în cazul în care azi Utrecht ar învinge Napoli: în ultima etapă, Steaua să piardă în Italia, iar olandezii să nu câștige la Liverpool. Șanse de calificare: 65%.
2. Dacă Steaua obține azi doar o remiză, lucrurile se complică. Pentru a-și asigura locul 2, românii ar fi nevoiți să bată la Napoli (lucru greu realizabil). O altă posibilitate (mult mai mică) ar fi ca Steaua să facă egal și lângă Vezuviu, dar în acest caz ar trebui ca Napoli să nu bată acum la Utrecht, iar în ultima etapă olandezii să scoată cel mult un punct pe „Anfield”. Șanse de calificare: 25%.
Ieșirea de avarie în primăvară
3. În sfârșit, Steaua ar păstra șanse de calificare și în cazul unui eșec azi, dar în această situație ar depinde de foarte multe condiții. În principal, Napoli n-ar trebui să câștige azi la Utrecht. Dacă s-ar îndeplini această primă „clauză”, cea mai la îndemână cale de calificare în ultima etapă ar fi ca: a) Steaua să remizeze în Italia; b) Utrecht să piardă la Liverpool. În rest, celelalte posibilități sunt mai degrabă fanteziste. Șanse de calificare: 5%.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER