Echipa FC Steaua va pleca în Italia, marți, la ora 11.00, în vederea meciului cu Napoli, din ultima etapă a grupei K a Ligii Europa, informează site-ul oficial al clubului bucureștean.
Steaua va susține, tot marți, 14 decembrie, de la ora 19.30, antrenamentul oficial pe stadionul San Paolo din Napoli, precedat, la ora 19.00, de o conferință de presă la care vor participa tehnicianul Marius Lăcătuș și un jucător.
Formația Steaua întâlnește, la 15 decembrie, în deplasare, formația Napoli, în ultimul meci al grupei K din Liga Europa. Steaua are nevoie de cel puțin un egal în partida cu Napoli pentru a reuși calificarea în 16-imile Ligii Europa.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER