Steaua poate să viseze frumos!** Coincidențele INCREDIBILE care le dau mari speranțe steliștilor să ajungă în PRIMĂ‚VARA europeană
Dintre toate echipele românești care au participat ieri la
tragerea la sorți, Steaua a dat de cel mai incomod adversar: ȚSKA
Sofia, echipa la care evoluează Zicu și Junior Moraes. Însă
roș-albaștrii sunt optimiști. I-au mai întâlnit pe bulgari în
2004-2005 și i-au eliminat fără probleme.
Steaua l-a așteptat toată vara pe Junior Moraes, dar brazilianul
poate să ajungă să joace contra roș-albaștrilor, dacă va primi undă
verde din partea UEFA. Asta pentru că echipa lui Levi a căzut ieri
la tragerea la sorți cu ȚSKA Sofia. Deși la prima vedere pare un
adversar incomod, cel mai titrat club de fotbal din Bulgaria a fost
ușor de depășit în sezonul 1997-1998, când Steaua a mai trecut de
PSG, Fenerbahce și Bastia, și în sezonul 2004-2005 al Cupei
UEFA.
Dică și Neaga au calificat atunci echipa
Isprava roș-albaștrilor din perioada cu Zenga e probabil mult mai
proaspătă în memoria steliștilor. În 2004-2005, roș-albaștrii i-au
întâlnit tot în play-off pe cei de la ȚSKA, după 2-1 (goluri Dică
și Neaga) la București și 2-2 la Sofia. Roș-albaștrii au făcut apoi
un parcurs de excepție în această competiție, intrând în grupe
pentru prima dată după opt ani. Cu adversare precum Beșiktaș,
Athletic Bilbao și Standard Liege, jucătorii lui Zenga s-au
descurcat excelent și au reușit să se califice după 11 ani din nou
în primăvara europeană!
Cu siguranță, steliștii își mai amintesc și acum de „dubla” cu
Valencia. După ce au pierdut cu 0-2 în Spania, steliștii au reușit
prin „dubla” de senzație a lui Andrei Cristea să ducă meciul în
prelungiri și apoi la loviturile de departajare, unde bucureștenii
au avut câștig de cauză. În „optimi” nu au putut însă trece de
Villarreal.
Dacă nu
intră în grupe, vai de capul lui Levi
Asta ar fi varianta optimistă pentru roș-albaștri, însă în
realitate trebuie spus că Roni Levi își va decide postul în
următoarele patru meciuri. Gigi Becali avertizase încă înainte de
jocul cu Mioveni că își va face o părere despre israelian de-abia
după partidele cu „U” Cluj și Astra din campionat, dar mai ales
după „dubla” cu ȚSKA Sofia. Dacă nu va reuși accesul în grupe,
atunci va fi rău pentru Levi. Pentru că se va da cu piciorul unei
sume de cel puțin 2,5 milioane de euro.
2,5 milioane de
euro e suma minimă pe care Steaua o va obține dacă
se califică în grupele Europa League
4 întâlniri
directe a avut Steaua cu ȚSKA Sofia. 3-3, respectiv
0-2 în 1997 și 2-1, respectiv 2-2 în 2004
PROGRAM
STEAUA
14 august
meci cu „U” Cluj, la Ploiești, în campionat
18 august
meciul tur cu ȚSKA Sofia, la Cluj, în Europa League
21 august
meci cu Astra, la Ploiești, în campionat
25 august
meciul retur cu ȚSKA, la Sofia, în Europa League
Alte
similitudini cu sezonul 2004-2005
La fel ca și în 2004, Steaua a schimbat radical echipa. Au plecat
fotbaliști precum Răchită, Aliuță, Răducanu, Mutică sau Falemi și
au venit atunci Dică, Neaga, Dorinel Munteanu, Ghionea și Petre
Marin. În plus, și atunci Steaua a pornit la drum cu un antrenor
nou, așa cum e acum Levi. Numele lui: Walter Zenga.
Se joacă
„acasă” la CFR Cluj
Steaua va disputa primul joc în România cu ȚSKA Sofia, pe 18
august, iar partida va fi găzduită de arena lui CFR Cluj, deoarece
Steaua nu are omologat un alt stadion. Totuși, această decizie nu a
fost una ușoară. Valeriu Argăseală, omul care a reprezentat Steaua
la tragerea la sorți, a găsit înțelegere la UEFA ca acest meci să
se dispute la Cluj, deși și Gaz Metan își arătase aceeași intenție.
Până la urmă, Mediașul va evolua primul joc în deplasare, la
Viena.