Steliștii au pus la punct ultimele detalii pentru deplasarea din Olanda:** „Am intrat în posesia biletelor” Câți fani se anunță la Amsterdam

Membrii galeriei steliste au închiriat șapte autocare pentru a se deplasa în Olanda pentru jocul cu Ajax din Europa League.

Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a intrat în posesia a 500 de bilete, pe care le va împărți exclusiv ultrașilor.

Suporterii roș-albaștrilor au intrat deja în febra meciului tur cu Ajax din 16-mile Europa League, care se va desfășura pe data de 14 februarie în Olanda. Astfel, în aceste zile, Gheorghe Mustață pune deja la punct ultimele detalii vizavi de deplasarea ultrașilor la Amsterdam. „Am intrat în posesia celor 500 de bilete destiante exclusiv membrilor galeriei noastre. Aceste tichete nu au nicio legătură cu cele 2000 de bilete rezevate online de fanii Stelei”, a spus liderul Peluzei Nord.

75 de euro costă excursia la Amsterdam

Acesta a explicat apoi în ce condiții se va face deplasarea la Amsterdam. „La ora actuală avem închiriate șapte autocare. Pentru membrii cotizanți ai Ligii Suporterilor Stelei deplasarea va costa 75 de euro. 50 de euro transportul și 25 de euro biletul de meci. Pentru restul suporterilor, transportul va costa 75 de euro, iar biletul de meci 25 de euro. Plecarea către Amsterdam va avea loc pe data de 11 februarie și urmează să comunicăm ora la care ne vom întâlni în fața stadionului din Ghencea, pentru că de acolo urmează să plecăm”, a încheiat Mustață. Totodată, acesta ne-a mai spus că în autocarele închiriate de ultrașii Stelei pot merge la Amsterdam, în limita locurilor libere, și o parte din suporterii echipei din Ghencea care și-au achiziționat bilete online. „Dacă suporterii respectivi vor dori să meagă cu noi, atunci eu îi aștept să mă contacteze telefonic pentru a discuta cu ei”, a încheiat liderul suporterilor Peluzei Nord.

Pe 14 februarie, pe Amsterdam ArenA, Steaua va fi susținută de 2.500 de suporteri români.

Publicat: 25 01. 2013, 08:39
Actualizat: 25 01. 2013, 08:40