Steliștii, expuși înaintea meciului decisiv cu Larnaca!** Un fost jucător al „roș-albaștrilor” i-a vândut pe elevii lui Stan
A fost primit cu înjurături la revenirea în Ghencea, iar asta l-a convins că trebuie să rupă orice fel de legătură cu formația „roș-albastră”.
Atacantul grec al CFR-ului, Pantelis Kapetanos, și-a „trădat” fosta echipă și le-a dezvăluit ciprioților de la AEK Larnaca o parte din secretele grupării conduse de Ilie Stan.
„Steaua se află într-o formă bună. Împotriva echipei mele au folosit două sisteme de joc: 4-4-2 și 4-4-1-1. Au jucat bine sâmbătă, dar miercuri pot juca slab, pentru că forma lor variază. Au jucători tehnici, dar nu prea rapizi. AEK trebuie să reziste primele 30 de minute, pentru că apoi fanii vor pune presiune pe jucători și vor greși. Totuși, în prima jumătate de oră, suporterii vor face o atmosferă incredibilă”, a declarat Kapetanos pentru presa din Cipru.
Kapetanos i-a pus pe adversarii Stelei de mâine în temă și cu situația gazonului de pe Național Arena.
„A fost schimbat de 2-3 ori anul acesta. Nu e perfect, dar e bun. Se strică dacă se joacă mai tare sau dacă plouă”, a mai precizat vârful elen.
Kapetanos a jucat pentru Steaua în perioada 2008-2011 și a evoluat în 65 de meciuri reușind să marcheze de 27 de ori.