Steliștii PLÂNG după jucătorul pe care l-au RATAT în această vară!** El ar fi putut „REZOLVA” meciul cu Schalke
Steaua a remizat cu Schalke, 0-0, în primul meci din grupele Europa League. Roș-albaștrii s-au declarat mulțumiți de acest rezultat, în fața celui mai puternic adversar din grupă.
Gigi Becali crede însă că dacă Steaua ar fi avut un mijlocaș coordonator, altfel ar fi stat lucrurile.
„Ne trebuie mai mult curaj și acel mijlocaș care să facă diferența și să dea pasa decisivă, era altceva cu el în teren. Florin Costea încă nu e jucătorul pe care îl știm.
N-am avut mijlocaș la creație, care să facă faza ofensivă.Mai mult a jucat Tatu acest rol. Puteam să-i lovim dacă Mihai Costea stătea bine în teren.”, a declarat Gigi Becali după meciul cu Schalke.
„Bălan, Goga și Moraes sunt trei jucători pe care am vrut să-i transferăm, dar nu am reușit.„, a declarat MM Stoica la Fanatik Show, în urmă cu trei zile.
Dintre aceștia, Tibi Bălan are exact profilul dorit de Gigi Becali și, cel mai probabil, ar fi fost „creierul” Stelei în acest sezon. Becali a negociat cu Vasile Șiman pentru mijlocaș, dar cele două părți nu au ajuns la un acord.