Steliștii sunt „morți”!** Ilie Stan a trecut peste decizia care ar putea să-l coste enorm: „dubla” cu Twente, în pericol?
Câte 45 de minute au jucat cei 22 de fotbaliști pe care Ilie Stan i-a introdus pe teren în primul amical al roș-albaștrilor din cantonamentul din Antalya. Deși ieri dimineață antrenorul programase o ședință de pregătire normală, fotbaliștii au cerut să facă doar refacere, ei acuzând oboseala acumulată până în prezent. Astfel, cu două săptămâni și încă șase partide amicale înainte de meciul din Europa League cu Twente, steliștii se confruntă cu o mare problemă.
Una dintre explicații vine de la avertismentul transmis prin intermediul ProSport de către medici și este legat de alegerea lui Ilie Stan de a duce echipa în zăpada din Poiana Brașov, apoi la temperaturi de plus 10-15 grade, în Antalya. „Chiar dacă se odihnesc așa cum trebuie, jucătorii vor acuza o stare avansată de oboseală, plus senzația de somnolență. Totul se întâmplă de la variația bruscă de temperatură, iar asta s-ar putea simți pe teren, la meciul cu olandezii„, spunea medicul citat de ziarul nostru.
Cei convocați s-au întors storși de putere
La problemele Stelei a contribuit din plin și Victor Pițurcă. Fotbaliștii convocați în cantonamentul echipei naționale, Tătărușanu, Chiricheș, Chipciu, Tănase și Gardoș au revenit foarte obosiți de la lot din pricina intensității antrenamentelor lui Piți. Acolo, steliștii au avut un program de trei ședințe de pregătire în primele trei zile, apoi câte două antrenamente pe zi, bazate în principal pe partea fizică, deși roș-albaștrii au lucrat din plin la acest capitol în cantonamentul din Poiana Brașov.
Latovlevici ar putea pleca azi la prânz în Franța
Iasmin Latovlevici nu a jucat în amicalul cu Twente și nu a participat nici la antrenamentul de aseară pentru a se evita o accidentare. Gigi Becali a declarat că Steaua s-a înțeles cu Saint Etienne și azi e foarte probabil ca fundașul stelist să plece în Franța. El ar putea părăsi cantonamentul azi la prânz.