„Știm să murim pe teren!”**
Flamurtari Vlora sau scoțienii de la Motherwell? A fost 1-0 în tur, în Albania, totul e posibil la retur.
Învingătoarea din acest tur 2 al Europa League ar putea fi adversara Stelei în turul 3 preliminar, dacă românii, după 2-0 în tur, la București, vor trece de Ujpest Budapesta. În Albania toată lumea e conectată la febra partidei din Scoția. Se pun mari speranțe într-un rezultat bun, pentru că jocul tur a fost echilibrat. Cei de la Flamurtari și-ar dori mult ca mai departe la ei acasă să ajungă Steaua.
„Am auzit că patronul Stelei, domnul Gigi Becali, a declarat că ar avea origini albaneze. Îl asigurăm că va fi bine primit, la fel și echipa, pentru că Steaua e un nume mare în Europa. Flamurtari a scos rezultate fantastice în istoria ei europeană, bătând chiar pe Barcelona și eliminând pe Partizan Belgrad, dar acelea erau alte timpuri. Acum e greu, sunt bani puțini și construcția unei echipe competitive se face anevoios, însă dacă ne vom califica și noi și Steaua va fi un spectacol frumos, chiar dacă, normal, românii ar fi favoriți. Noi, albanezii, știm să murim pe teren, în sensul frumos al cuvântului și Steaua va vedea asta, dacă va fi, în meciul direct”, a declarat directorul sportiv al clubului, fostul internațional albanez Geri Cipi.