Șumudică a câștigat respectul adversarilor în Europa League: „Sunt puternici!”
Astra s-a calificat în primăvara europeană dintr-o grupă cu AS Roma, Viktoria Plzen și Austria Viena, iar acum va juca în „16-imile” Europa League împotriva celor de la Genk. La conferința de presă de dinaintea primului meci de la Giurgiu, belgienii au analizat șansele celor două echipe de a merge mai departe.
Antrenorul principal de la Genk, Albert Stuivenberg, a subliniat importanța unei calificări mai departe în competiție și a lăudat performanțele Astrei, în Europa League: „Este foarte important acest meci, pentru că poți ajunge mai sus cu astfel de partide. Este o experiență internațională pe care o pot căpăta jucătorii și este foarte important pentru clubul nostru, Genk, în ceea ce privește notorietatea”, a declarat Stuivenberg scrie Digi Sport.
Astra este un club foarte interesant și impresionant, pentru că a reușit în Europa să învingă echipe cu nume importante, ca West Ham. Sunt foarte puternici. Așa cum obișnuim, analizăm orice meci și încercăm să creăm un plan. Suntem în aceeași situație în campionat, și noi ,și Astra. Realistic vorbind, pot spune că sunt șanse 50%-50% în meciul de mâine”, a declarat tehnicianul lui Genk, Albert Stuivenberg.
- 16 februarie: Astra – Genk
- 23 februarie: Genk – Astra