Șumudică, egal mare cu West Ham la revenirea pe banca Astrei: „Am un tabel acasă, tot tai liniuțele! Cu mine pe bancă, altfel arăta echipa la Copenhaga!”

Astra a scos un rezultat bun cu West Ham United, 1-1, în prima manșă a play-off-ului Europa League. A fost meciul în care au revenit Marius Șumudică și Denis Alibec.

Înainte de meciul cu West Ham, Marius Șumudică a primit o veste excelentă. UEFA a considerat că suspendarea sa a expirat pe 8 august, astfel încât a putut să stea pe bancă. Și s-a văzut. Astra a stat foarte bine în teren, spre deosebire de meciurile din campionat, unde campioana României suferă.

Șumudică susține că spune că le-a transmis jucătorilor dorința și ambiția sa de victorie. Antrenorul campioanei crede că acesta este un moment în care Astra poate reveni:

„M-am cam dezvățat să apar în fața camerelor. Îmi face plăcere. Este un rezultat pozitiv. Am întâlnit o echipă puternică. A fost o echipă mixtă, și-au mai odihnit din titular. Îmi felicit elevii. S-au bucurat enorm în momentul în care am revenit lângă ei. Cred că s-a văzut și în joc, am fost mult mai agresivi. Repriza a doua a fost cea mai bună din aceast sezon, i-am dominat categoric. Sunt bucuros că am revenit, toată lumea ne cânta Prohodul.

Am recunoscut la vremea respectivă că am greșit. Nu vrea să-mi aduc aminte. Pentru mine, a fost o seară magnifică. FIFA a făcut dreptate. Mergem să ne jucăm șansele la Londra. Și anul trecut, am revenit de la 2-0 și am făcut 2-2. Le-am spus și băieților, este momentul să revenim în prim-planul fotbalului românesc. Mai ales că cealaltă echipă (n.r. Steaua) a avut o sincopă, de care, sincer, nu mă bucur.

Le-am dat jucătorilor dorința mea de victorie, le-am dat din nebunia mea. Alibec a demonstrat încă o dată că este cel mai bun atacant din Români. Trebuie să fim corecți, avem maximum 20-30% șanse. Depinde de strategie vor stabili pentru a pregăti meciul cu City, care se va juca la nici trei zile după cel cu noi.

Mi-am făcut un tabel acasă și tot tai din ele, să văd când pot să antrenez. Și la Copenhaga, echipa ar fi arătat altfel cu Șumudică pe bancă. Sper să găsesc înțelegere, n-am făcut absolut nimic, n-am prejudiciat competiția. Voi încerca să iau legătura cu FRF. Cred că este în interesul echipei să mă lase să antrenez echipa înainte de meciul cu West Ham”, a declarat Marius Șumudică la DigiSport.

Publicat: 18 08. 2016, 23:37
Actualizat: 18 08. 2016, 23:38