Președintele celor de la Poli Timișoara, Marian Iancu, a comentat tragerea la sorți pentru optimile Cupei României, în urma căreia bănățenii vor întâlni în acestă fază a compeției echipa Asta Ploiești. Oficialul este de părere că echipa sa nu are cum să nu se califice mai departe în sferturi.
„Astra nu e un adversar comod. Eu cred că se putea și mai bine, dar se putea și mai rău. Ne vom respecta adversarul, dar trebuie să ne respectăm și blazonul și trebuie să învingem”, a spus Iancu la Sport.ro.
Iancu a vorbit și despre meciul Timișoarei din Europa League împotriva celor de la Dinamo Zagreb. Președintele bănățenilor este sigur că nu vor exista conflicte între fanii croați și sârbii din oraș așa cum a speculat presa croată. „Nu cred că vor fi incidente cel puțin în stadion, am luat măsurile necesare. Sper că nici pe străzi nu vor fi probleme. E o diferență între meciurile din campionat și cele din Europa. Patimile și emoțiile le am în campionat. Din această cauză eu abia aștept meciurile de joi, dar în week-end mă apucă emoțiile„, a spus Iancu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER