Problemele medicale cu care Steaua s-a confruntat în ultima vreme sunt aproape rezolvate. Chiar dacă nu-i va putea folosi în următoarea etapă de campionat, Ilie Dumitrescu (foto) trage nădejde că îi va avea la dispoziție pentru deplasarea de la Liverpool pe Cristi Tănase și Janos Szekely.
Cristi Tănase s-a accidentat în urmă cu șase zile, în partida contra Timișoarei, iar verdictul preliminar a fost ruptură musculară, care automat impunea o absență de cel puțin trei săptămâni. Drept consecință, „Dodel” nu s-a antrenat în ultimele zile, dar în cel mai scurt timp va relua alergările, urmând ca, ușor-ușor, să reintre la pregătiri alături de coechipierii săi. Astfel, în cazul în care nu va apărea ceva neprevăzut, mijlocașul este așteptat să facă parte din lotul pe care Ilie Dumitrescu îl va deplasa la Liverpool pentru primul meci din grupele Europa League.
O altă surpriză pe care antrenorul Stelei le-o pregătește „cormoranilor” este revenirea lui Szekely. Numărul 7 din Ghencea a început să se antreneze alături de Nicoliță și compania începând din această săptămână, dar este în urmă cu pregătirea. Totuși, ultimele informații venite dinspre Ghencea susțin ideea unei reveniri rapide a lui „Iani” pe teren și se pare că până la meciul cu Liverpool acesta ar putea evolua minimum 30 de minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER