Fundașul echipei Steaua București, Gabriel Tamaș, consideră că echipa sa putea să o învingă pe Villarreal, formație cu care a remizat, joi, scor 1-1, în cea de-a doua rundă a grupelor Europa League.
„Un rezultat bun, nu am pierdut. Ei au făcut egal pe Bernabeu și au bătut în următorul meci, vă dați seama. E bine că am luat un punct și încă avem șanse la calificare. Se putea și mai mult, dacă am fi forțat, poate. Se putea acorda și penalty, da, dar știți cum se spune: arbitrul e > pe teren, deci nu mai avem ce să facem.
E bine că ne-am revenit după golul primit și apoi am dominat jocul. A fost lipsă de comunicare la golul lor, cred. Este bine că am avut galerie, avem nevoie de fani”, a declarat Gabi Tamaș imediat după meci, la Sport.ro
Întrebat despre transferurile anunțate de finanțatorul echipei, Gabriel Tamaș a preferat să nu comenteze și a spus că se gândește doar la meciul cu CS Universitatea Craiova, programat duminică, de la 20:30, pe Arena Națională, în etapa a 11-a din Liga 1.
„Eu mă gândesc la ce se va întâmpla duminică, pentru că ați văzut ce spun cei de la Craiova… Nu mă gândesc la ce se va întâmpla la iarnă„, a mai spus Tamaș.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER