Țara e sub nămeți, însă „show must go on”!** Steaua a primit asigurări că va avea condiții optime la meciul cu Twente: „Administratorii au găsit soluția”
Steliștii încă nu sunt siguri dacă vor disputa partida cu Twente, din cauza căderilor masive de zăpadă din aceste zile, însă oficialii roș-albaștrilor și cei ai UEFA așteaptă să vadă care vor fi condițiile meteorologice din ziua meciului.
În schimb, administratorii Arenei Naționale dau asigurări că suprafața de joc va fi practicabilă indiferent de cât de mult va ninge în perioada următoare.
„Oamenii care se ocupă de îngrijirea gazonului mi-au spus că vor pune două rânduri de prelate și că nu vor fi probleme, meciul se va disputa în condiții normale”, a spus directorul sportiv Narcis Răducan la DigiSport.
Conform previziunilor meteorologilor, codul portocaliu de ninsoare va mai ține în România până marți, în jurul orelor prânzului.