După două zile în care Tătărușanu a fost tăvălit serios, Gigi Becali a revenit la sentimentele pe care le avea înaintea „dublei” cu Twente, după o discuție avută cu internaționalul român.
Patronul Stelei susține că Tătătrușanu l-a vizitat astăzi și au purtat o discuție pe marginea afirmațiilor sale din ultimele zile, care l-a numit „fițos, vagabond” și că ar da bani să scape de el. Gigi anunță că portarul în vârstă de 26 de ani va fi iertat și reprimit în lot.
„Tătărușanu a venit azi la mine și mi-a zis că ce s-a spus despre el nu e adevărat. Sunt mici lucruri care sunt adevărate. Mi-a zis că nu el a hotărât să nu rămână în cantonament. Echipa a hotărât asta și el i-a trasmis asta lui Ilie Stan. I-am zis ‘Băi, Ciprian, eu nu mai fac investigații, las lucrurile așa. Tu ești un portar de valoare și nu vreau să te pierd. I-am zis bă, băiatule, asta a și fost intenția mea, să te supăr.
Am discutat multe lucruri și mi-a zis că e de acord cu multe lucruri pe care le spun eu, cu ce trebuie jucătorii să respecte. ‘ I-am spus că nu o să mai fie pedepsit și că ce mi-au spus mie acei oameni au fost niște exagerări. De dragul lui zic că acei oameni au mințit. O să-i spun lui Ilie să nu-l mai pedepsească.
Tătărușanu mi-a zis să-l pun față în față cu cine mi-a spus ce mi-a spus de el. Mi-a zis că au fost 5-6 antrenori până acum la Steaua și că nu a avut probleme cu niciunul. Vreau să fie armonie și disciplină, că e un grup foarte frumos la Steaua și e păcat.”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER